URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 30 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Octombrie 2011, 18:31

Pichetare de Ziua Mondială a Educaţiei: 20 de profesori şi două bannere (FOTO)

Pichetare de Ziua Mondială a Educaţiei: 20 de profesori şi două bannere (FOTO) Pichetare de Ziua Mondială a Educaţiei: 20 de profesori şi două bannere

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Ziua Mondială a Educaţiei, o foarte mică parte dintre profesorii din Bihor, membri ai Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI), au pichetat miercuri sediul Prefecturii. La fel ca şi colegii lor din toată ţara, dascălii sunt nemulţumiţi pentru că Guvernul nu a respectat procentul de 6% prevăzut în Legea Educaţiei pentru învăţământ, şi a acordat doar 3%.

Spre deosebire de acţiunile din celelalte oraşe, Constanţa, Gorj, Dolj, Bacău, Prahova unde au ieşit în stradă câteva sute de profesori, la Oradea au participat la acţiune doar 20 de dascăli. "Guvernul nu se ţine din nou de promisiuni şi ne acordă în loc de 6%, cum era prevăzut în Legea Educaţiei, doar 3% pentru învăţământ. Ceea ce este inacceptabil", a spus Ioan Ţenţ, liderul SLI Bihor.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că de Ziua Mondială a Educaţiei, care era dedicată în anii trecuţi activităţilor recreative ale copiilor, profesorii au fost obligaţi să se prezinte la ore, ca într-o zi obişnuită de şcoală.

"Până acum, în fiecare an, Ziua Educaţiei era dedicată activităţilor reacreative ale copiilor. Anul acesta în noua Lege a Educaţiei a apărut obligativitatea de a merge la ore. Este o nemulţumire în plus care se adaugă la cele vechi cum sunt salarizarea mediocră sau refuzul de a da curs unor hotărâri judecătoreşti prin intermediul cărora ar trebui să ni se înapoieze salariile tăiate ilegal de actualul guvern", a mai spus Ioan Ţenţ, liderul SLI Bihor.

Profesorii au protestat paşnic, fără să scandeze, ca alte dăţi, lozinci, purtând doar două bannere pe care scria "6% din P.I.B." şi "Voi, stat mafiot!/ Furaţi ţara, furaţi tot/ Salariile, pensiile/ şi nouă, vieţile!".

Întrebat de jurnalişti în legătură cu numărul mic de participanţi la pichetare, liderul sindical a explicat că profesorii sunt speriaţi că ar putea să piardă şi puţinele drepturi pe care le mai au şi din această cauză nu au venit la protest.

După cum se ştie, noua lege a educaţiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an, a stabilit că pentru finanţarea educaţiei naţionale trebuie alocat anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din Produsul Intern Brut al anului respectiv.

În acelaşi timp, pentru activitatea de cercetare ştiinţifică trebuie alocat anual de la bugetul de stat minimum 1% din Produsul Intern Brut al anului respectiv.

Aceeaşi lege stabileşte că aceste prevederi trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2012, însă printr-o hotărâre de Guvern, termenul a fost amânat cu doi ani, până în 2014, cu argumentul cheltuielilor bugetare ridicate, fapt ce a stârnit numeroase reacţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4612 RON
  • 1 EUR = 4.976 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON