Gratis pentru pensionari şi copii
Centrul I'Velo a fost inaugurat oficial vineri, iar 50 de biciclete, cumpărate de banca parteneră, au fost aliniate lângă staţia de tramvai din parc aflată în apropierea Facultăţii de Medicină, pe un teren de 100 mp asigurat de Primărie.
Potrivit reprezentantului ONG-ului, Răzvan Năstase, bicicletele pot fi închiriate de orice orădean în baza unui act de identitate, pentru preţul de 4 lei pe oră sau 15 lei pentru 24 de ore. Centrul este deschis de luni până vineri între orele 11 şi 21.30, iar în weekend între orele 10-21.30. Din banii strânşi din închirieri, Green Revolution ar urma să întreţină bicicletele, dar şi să cumpere altele noi, pentru extinderea proiectului.
"Ce îşi propune Green Revolution se reflectă strict în a folosi bicicleta ca mijloc alternativ, sănătos, în defavoarea celorlalte mijloace de transport", a declarat Năstase. Din acest motiv, ONG-ul oferă şi facilităţi: tinerii cu vârste sub 16 ani şi pensionarii pot lua bicicletele gratuit, timp de două ore în fiecare zi, iar abonaţii OTL au parte de tarife reduse, plătind 3 lei pe oră sau 12 lei pentru 24 de ore, cu condiţia să prezinte abonamentul electronic cu poză.
Pe biţele oraşului
Reducerile pentru abonaţii OTL sunt oferite deoarece societatea îşi doreşte ca un număr cât mai mare dintre orădeni să folosească bicicletele. "Planul de mobilitate urbană, prezentat de curând de OTL, are 36 de măsuri obligatorii de executat în viitorii şase ani. Una dintre măsurile prioritare este integrarea bicicletelor în transportul urban", a declarat, la eveniment, directorul OTL Csuzi Istvan.
La rândul său, primarul Ilie Bolojan a spus că îşi doreşte extinderea proiectului I'Velo în întreg oraşul şi nu exclude chiar ca Primăria să îşi cumpere, în toamnă, propriile biciclete. "Prin punctele în care OTL eliberează azi bilete şi abonamente să trecem şi la închirierea de biciclete", a spus primarul. Astfel, orădenii cu treabă în centru ar putea să-şi lase maşina în parcare şi apoi să-şi ia o bicicletă la un preţ redus, bazat pe tichetul de parcare. "Sper ca la primăvară să avem 6-7 puncte de închiriere, cu facilităţi pentru cei care parchează şi pentru cei cu abonamente OTL", a declarat Bolojan.
Întrebat de ce cred că noul centru de închiriere va funcţiona, dat fiind că unul similar a mai existat în 2012 în Parcul 1 Decembrie, dar s-a închis după câteva luni, din lipsă de doritori, Bolojan a spus că acum avantajul este dat de existenţa infrastructurii pentru biciclişti. "Acest sistem va funcţiona pentru că nu e suficient să vrei să te duci cu bicicleta, trebuie să ai şi unde să te duci", a spus Bolojan.
În acest context, primarul a spus că din toamnă orădenii vor avea cu 15 kilometri de pistă de biciclete în plus, căci vor fi finalizate cele două tronsoane ale pistei de biciclete transfrontaliere, acum în lucru: cel de la intrarea în oraş prin Borş până în zona Sovata şi cel din Sovata, pe malul Peţei, până la şoseaua de centură. "De ziua Oradiei se va putea circula pe aceste piste", a declarat primarul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.