Conform unui comunicat al Primăriei, pe data de 20 octombrie va avea loc cea de-a treia depunere de oferte. Deschiderea acestora va avea loc la ora 13, în una din sălile palatului administrativ al oraşului.
Valoarea estimată a investiţiei este de 22 milioane lei, fără TVA. Firmele care doresc să participe la licitaţie vor trebui să depună o garanţie de 375.000 lei.
Lucrările de reabilitare şi modernizare a Pieţei Unirii vizează, între altele, transformarea în zonă pietonală a spaţiului delimitat de străzile Primăriei şi Alecsandri, devierea traficului auto prin faţa Palatului Episcopal Greco-Catolic, pavarea cu porfir a întregii zone, lărgirea pietonalului cu circa 10.000 metri pătraţi şi mutarea staţiilor de tramvai faţă în faţă, în dreptul Podului Ferdinand.
Proiectul mai implică modernizarea sistemului de iluminat prin montarea a 56 de stâlpi cu corpuri de iluminat economicoase de tip LED, înlocuirea a 39 de bănci, 22 coşuri de gunoi şi 2 rastele pentru biciclete, remodelarea spaţiilor verzi şi a vegetaţiei, introducerea în canale tehnice a cablurilor care acoperă în prezent faţadele clădirilor şi restaurarea elementelor artistice ale ansamblului arhitectural-sculptural proiectat de arhitectul Duiliu Marcu în 1926.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.