URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 18 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Iunie 2013, 13:23

Zeci de lăzi cu bere sparte pe şosea, după ce prelata unui TIR s-a desprins, într-un sens giratoriu (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de lăzi de bere s-au făcut cioburi, sâmbătă, după ce prelata unui camion care le transporta la o firmă de pe centură s-a desprins în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Ovid Densuşianu cu Calea Sântandreiului.

Potrivit proprietarului firmei orădene de transport de care aparţine TIR-ul, incidentul s-a petrecut în timp ce şoferul autocamionului a încercat să depăşească un biciclist. Marfa urma să fie transportată la o firmă de pe şoseaua de Centură.

Pentru că sensul giratoriu e destul de strâmt pentru camioane, iar conducătorul auto a avut spaţiu de manevră restrâns, se pare că maşina a intrat în balans, moment în care din cauza încărcăturii, un stâlp de susţinere a prelatei a cedat, iar o cantitate importantă din cele aproximativ 300 de lăzi de bere Ursus s-a împrăştiat pe şosea, zeci dintre ele fiind de nerecuperat.

Din fericire nimeni nu a fost rănit. Angajaţi ai firmei şi apropiaţi au curăţat sticlele de pe şosea pentru mai bine de două ore.

Paguba, a cărei valoare nu a fost deocamdată estimată, va fi suportată de firma de asigurări a companiei transportatoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
O lada de bere
http://solutiipc.ro/o-lada-de-bere/ O lada de bere ramane o lada de bere.
Postat 22 Iunie 2013, 19:16 de O lada de bere
comentariu
incercati voi soferia cand mergeti 10000 de km sau voi nu gresiti binei ca au scapat si nu au fost raniti si nici tiru nu sa rasturnat dar nu e vina transportatorului se poate intampla cu oricine
Postat 15 Iunie 2013, 23:24 de kiss
Criza
Criza sae simte si la betivani alcoolisti iar prostia este ca nu avem transportoare de calitate si noroc ca pietoni au scapat
Postat 15 Iunie 2013, 22:45 de Ionica
Da' macar sunt reci?
Paaaaaaaaaartyyy!!!!! Free beeeeeeeer!
Postat 15 Iunie 2013, 18:32 de cetateanu' turmentat
Nimeni nu a fost rănit???
Cum adică "nimeni nu a fost rănit"??? Sute de beri au fost rănite!
Postat 15 Iunie 2013, 18:07 de Didi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5778 RON
  • 1 EUR = 4.972 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON