URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
04 Octombrie 2012, 17:26

Izbit de un TIR, un şofer orădean s-a ales cu maşina praf, dar a scăpat doar cu o coastă ruptă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un pensionar de 70 ani din Oradea a fost rănit uşor, joi, într-un accident de circulaţie produs lângă localitatea Nojorid, la intersecţia DN 79 cu drumul comunal 78 Chişirid.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Ioana Indrieş, a declarat pentru BIHOREANUL, că evenimentul s-a produs în jurul orei 12.30 şi a fost provocat de un cetăţean polonez aflat la volanul unui TIR.

"Orădeanul a încetinit, cu intenţia de a vira pe drumul comunal, moment în care autoturismul său a fost lovit din spate de conducătorul unei autoutilitare, un cetăţean polonez de 40 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri, vina pentru producerea accidentului aparţine şoferului polonez, care nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa.

Cert este că, în urma impactului extrem de puternic, autoturismul condus de orădean a fost distrus în proporţie de 90% şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru ca şoferul maşinii să poată fi eliberat dintre fiare.

Bărbatul de 70 ani a avut însă noroc. Acesta a fost transportat imediat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului clinic judeţean Oradea, iar, potrivit medicilor, a scăpat doar cu răni uşoare şi în prezent se simte bine. "Pacientul a acuzat dureri toraco-abdominale, iar după investigaţii s-a stabilit că are o coastă ruptă", a declarat şeful SMURD Bihor, Hadrian Borcea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@ardelean, niet cultura
Conduci de 15 ani OK. Dar cei 7 de acasa se pare ca nu-i ai.
Postat 04 Octombrie 2012, 21:11 de transilvanean
daciile trebuiesc interzise in circulatie prin lege!
ce dracu mai cauta rable ca dacia asta pe strada?!?!? conduc de 15 ani si nu am vazut masina mai pacatoasa la semnalizare decat rhahatul asta vechi, mandria si inconstienta taranoilor de bihor! o secunda daca ai atentia indreptata in oglinda laterala din stanga sau dreapta si nu esti cu ochii-n 4 mereu cand ai o rabla d-asta in fata, poti avea emotii mari! farurile sunt mult prea mici, semnalizarea este foarte slaba la 95% din masini, iar de incurcat drumul ce sa zic! vanatoare de dacii ar trebui, programul rabla sa le inghita pe toate, efectiv soferii lor sunt inconstienti, sunt ei insisi pericol pentru ei si pasagerii lor taranoi! parca vad ce mutra avea soferul daciei, un bosogor rablagit cu sapca pe ochi sau un nebarbierit nespalat cu saptamanile!
Postat 04 Octombrie 2012, 19:50 de ardelean
!
inca o daciuta la casat!!!!
Postat 04 Octombrie 2012, 17:48 de cosmin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON