URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 04 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Ianuarie 2014, 09:29

Cisterna răsturnată lângă Leş, repusă pe roţi cu o macara (FOTO / VIDEO)

Cisterna răsturnată lângă Leş, repusă pe roţi cu o macara (FOTO / VIDEO) captură ISU Crişana
Cisterna răsturnată lângă Leş, repusă pe roţi cu o macara (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crişana
Cisterna răsturnată lângă Leş, repusă pe roţi cu o macara (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crişana
Cisterna răsturnată lângă Leş, repusă pe roţi cu o macara (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crişana
Cisterna răsturnată lângă Leş, repusă pe roţi cu o macara (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crişana

După mai bine de cinci ore de intervenţie, autocisterna plină cu 23 de tone de acetat de vinil, răsturnată miercuri seară lângă satul bihorean Leş, a fost repusă pe roţi cu o macara.

"În urma intervenţiei cu o automacara, autocisterna a fsot repusă pe roţi şi transportată în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Leş", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, lt. Camelia Roşca, pentru BIHOREANUL. Astfel, nu a mai fost nevoie de mutarea substanţei periculoase într-o altă cisternă. De asemenea, şi capul-tractor al autocisternei a fost tractat din şanţ, într-o parcare din Leş, ambele utilaje aparţinând unei firme de profil din Salonta.

Pompierii s-au asigurat că în zonă nu mai există niciun pericol de izbucnire a unui incendiu, iar în jurul orei 1 s-au retras. Ulterior, poliţiştii rutieri au repornit traficul rutier în zonă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, subcomisar Alina Dinu, din primele cercetări a rezultat că vina accidentului o poartă şoferul. "Nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed", a declarat Dinu.

În acelaşi timp, însă, rămâne în picioare ipoteza ca autocisterna să se fi lovit de scuarul de pe mijlocul şoselei.

Miercuri seară, în jurul orei 19.30, o autocisternă încărcată cu acetat de vinil, o substanţă inflamabilă, s-a răsturnat înainte de intrarea în satul bihorean Leş, pe direcţia Salonta-Oradea. Pentru că în zonă exista pericolul izbucnirii unui incendiu ori al unei explozii, pompierii din cadrul ISU Crişana au delimitat un perimetru cu un diametru de 300 de metri, nepermiţând nici măcar poliţiştilor să se apropie de locul accidentului. Intervenind cu autospeciala de cercetare nucleară, biologică, chimică şi radiologică, sub comanda directă a generalului de brigadă Ioan Baş, militarii au reuşit să elimine pericolul de explozie şi de incendiu.

Citeşte pe această temă şi articolul "Pericol de explozie lângă Leş: O cisternă încărcată cu o substanţă inflamabilă s-a răsturnat (FOTO / VIDEO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7308 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON