URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
10 August 2012, 14:27

Aşa nu! Proiectul pilot de reabilitare a imobilului din Piaţa Unirii 5, blocat de scandalul dintre proprietari şi constructor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Somaţi de firma Vestind Construct să recepţioneze lucrările de refacere a faţadelor imobilului, vineri dimineaţă reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari Unirii 5 au convocat presa locală să vadă la faţa locului ce înseamnă o faţadă proaspăt reabilitată.

Discuţiile au degenerat într-o ceartă ca la uşa cortului şi niciuna dintre tabere nu a ajuns la o cale de rezolvare amiabilă. Pe de o parte, proprietarii imobilului susţin că Vestind Construct nu şi-a făcut treaba, în vreme ce constructorul afirmă că a executat lucrările conform proiectului, dar că suma prevăzută iniţial în deviz a fost depăşită, motiv pentru care îşi vrea diferenţa de bani de la oameni. Bătălia nervilor s-a purtat în curtea interioară a imobilului, unde o echipă de muncitori lucra de zor, prăfuind asistenţa.

"Reabilitarea nu e gata"

Angela Lupşe, de la Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor, care a girat proiectul în urma căruia prima clădire monument din centrul istoric al Oradiei urma să fie reabilitată cu sprijinul administraţiei locale, a încercat să medieze conflictul. Fără folos, însă, deoarece a realizat că doleanţele proprietarilor din Unirii 5 sunt justificate. "Nu aşa arată o faţadă reabilitată. Oamenii au dreptate să fie nemulţumiţi!", a declarat Angela Lupşe pentru BIHOREANUL.

Nici Angela Negruţ, reprezentanta Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Oradea, nu a avut o părere foarte bună despre conflictul dintre constructor şi proprietari. Dar funcţionara, după ce s-a lămurit că nu se va face recepţia lucrării, s-a retras discret.

Patron nervos, salariat la fel

Capatana Remus.jpgAdministratorul Vestind Construct, Remus Căpăţână (foto), a fost şi el prezent la întâlnirea cu proprietarii clădirii din Piaţa Unirii 5. Pentru scurt timp, însă. Văzând că situaţia degenerează şi supărat că BIHOREANUL l-a surprins în câteva clişee foto, Căpăţână s-a isterizat şi a dispărut. Nu înainte, totuşi, să-şi spună punctul de vedere, care nu avea nicio legătură cu scopul întâlnirii: "V-am dat eu voie să îmi faceţi poze? De ce mă fotografiaţi?", a aruncat el.

Nici dirigintele de şantier, Nicolae Marton, nu a avut chef să stea de vorbă cu presa, susţinând că nu are timp. După care s-a luat la ceartă cu reprezentanţii asociaţiei de proprietari, supăraţi atât de calitatea, cât şi de cantitatea lucrărilor.

"Suntem escrocaţi!"

Una dintre proprietarele nemulţumite este Simona Molnar. Motivul? Deşi a plătit pentru reabilitarea acoperişului, printre ţigle plouă. "Podul e plin de mizerii lăsate de constructor, iar printre ţigle se vede cerul în cel puţin 20 de locuri", a spus femeia, prezentând un set de fotografii lămuritoare.

fatada nereparata.jpg"Faţada trebuia reparată integral, însă de partea ce dă spre curtea Episcopiei Greco-Catolice (foto) firma nici nu s-a atins", a acuzat un alt locatar. "Acea faţadă nu era prevăzută în proiect şi în deviz", s-a apărat unul dintre reprezentanţii Vestind Construct. "Cum să recepţionăm lucrarea dacă nu e finalizată?", s-a întrebat o altă proprietară, supărată şi pe faptul că firma a cerut mai mulţi bani decât prevedea devizul de lucrări. "Pentru ce să plătim? Suntem escrocaţi!", a acuzat ea.

Cearta s-a încheiat după o oră, fără ca reprezentanţii firmei să obţină semnăturile oamenilor.

Clădirea din Piaţa Unirii nr. 5 datează de peste 100 de ani şi face parte din patrimoniul arhitectural al oraşului. Imobilul este primul din Oradea care a intrat într-un proiect pilot de reabilitare integrală. Prima etapă a lucrărilor implică reabilitarea faţadelor interioare şi exterioare, lucrări care au termenul de finalizare 12 august, costul lucrărilor fiind suportat de cei 23 de proprietari.

Dintre aceştia, 13 sunt beneficiarii unui împrumut de 400.000 de lei acordat fără dobândă de către Administraţia Imobiliară Oradea în urma unei hotărâri a Consiliului Local ce reglementează condiţiile în care pot fi accesate credite fără dobândă de la bugetul local pentru finanţarea unor asemenea lucrări.

Firmă cu antecendente

Firma Vestind Construct este aceeaşi care reabilitează şi noul sediu al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, în strada Sucevei, unde lucrările au fost întârziate şi chiar au stagnat o vreme din cauză că serviciul a pierdut o parte din finanţarea alocată anul trecut de Ministerul Sănătăţii, după tărăgănarea licitaţiei. 

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, firma, deţinută de omul de afaceri orădean Remus Căpăţână, un apropiat al şefului Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Marius Pîrcioagă, a câştigat la finele anului trecut această licitaţie pentru 2,1 milioane lei, asumându-şi termene de finalizare futuriste: execuţia în 2 luni şi 12 zile şi proiectarea în doar 0,1 zile, după ce, după cum a dovedit ziarul nostru, apropiaţi ai patronului au avut acces la elaborarea caietului de sarcini.

De altfel, firma a şi solicitat conducerii Serviciului de Ambulanţă "suplimentarea valorii contractului iniţial" cu 570.383 lei, bani care nu este sigur că vor şi ajung la solicitant.

Citiţi detalii în articolul: Alo, 112, vrem sediu! Atribuirea lucrărilor la noul sediu al Ambulanţei unui apropiat al şefului DSP ne costă scump

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
neadevarat
Dlor care luati notite,va rugam sa procedati la ascutirea urechilor!!! Asa este,proprietarii din Pta Unirii voiau sa se laude cu receptia ,dar cum se face ca atribuiti cuvinte care nu au fost rostite macar? Exista un proprietar care nu si-a semnat contractele inca si e din cale afara de enervant sa spuneti exact pe dos! In rest recunosc ca nu stam bine deloc:lucrarea noastra e prastie inca dar clar nu va ramane asa. Si da,comentariile dvs sunt pertinente,din mari pacate am trait veridicitatea acestor afirmatii, cu mentiunea ca daca PMO prin AIO nu ne acorda credite,se darama cladirea peste noi si tot nu ne mobilizam .. Imprumutului i se aplica rata inflatiei dar nu se poate sa nu recunoastem ca imprumutul a fost si este un real ajutor !!!Mai mult,toate regulamentele initiate in aceasta privinta au fost blocate dinspre prefectura. E bine sa privim mai in ansamblu,toti criticam dar cand veniti prin centru cu rudele,ar fi bine sa arate totul cum trebuie.. Eu nu inteleg ce rost are sa le adresam propozitii dulcege oamenilor pe care daca nu i-ar vedea nimeni ne-ar trage cate o lopata fix in moalele capului..
Postat 13 August 2012, 23:44 de simo36
mizerii
Cand lucrati cu Capatana, intotdeauna asa v-a iesi! Doar el o sa castige si cei pe care ii mituieste!
Postat 10 August 2012, 17:40 de Carp-Parcioaga
ce imprumut avantajos??
Ce imprumut avantajos cand apartamentele oamenilor sunt ipotecate? Multumesc de asa cadou otravit. Cine-l mai vrea din cei care stau in imobile in zona centrala sau imobile monument? Si cine vrea santier prelungit un an si doua luni fata de termenul si promisiunile initiale? Regulamentul a fost cu bune intentii, dar ce a iesit ... horror! plus suplimentarea facturii cu niste sume astronomice pentru oameni care nu traiesc din bugetul local, ci din salarii si pensii.
Postat 10 August 2012, 17:36 de Daniela
mizerii
Remus Capatana,apropiat al domnului Marius Parcioaga si apropiat al domnului Carp Gheorghe! Vedeti si lucrarile facute la fostul spital nr 6!
Postat 10 August 2012, 15:46 de Capatana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON