URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
27 Septembrie 2013, 23:04

Amatorii de tărie şi bere, în sărbătoare: Sute de orădeni, la Târgul pălincarilor şi la Oktoberfest (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sute de orădeni au ieşit, vineri seară, din case, pentru a participa la "tradiţionalul" târg al pălincarilor, în Parcul Nicolae Bălcescu, respectiv la festivalul berii, Oktoberfest, din parcarea hotelului Ramada. Oamenii au petrecut cu mic, cu mare, degustând în voie mititei şi frigărui, dar mai ales tradiţionala pălincă de Bihor şi berea nemţească nefiltrată.

Dacă iniţial, la Târgul Pălincarilor, atmosfera se anunţa timidă, până la urmă, s-a mai dezmorţit. În timp ce pe scena din Parcul Bălcescu s-au perindat mai multe grupuri de interpreţi şi dansatori de muzică populară, între care şi "Nuntaşii Bihorului", vizitatorii s-au dat la degustări de vinuri, de mititei sau frigărui, şi au cumpărat suveniruri de la comercianţii din parc.

La Ramada, în schimb, oamenii au trecut pe mâncăruri nemţeşti tradiţionale, precum wüerstli, ciolan de porc, şniţel vienez ori coaste de porc şi, bineînţeles, bere nemţească nefiltrată, alături formaţia Gastein, adusă din nou de organizatori pentru a face atmosferă. Oamenii au dansat, cu mic, cu mare, învingând frigul pătrunzător de afară.

Zile de chef

Cele două festivaluri continuă în weekend. La Târgul pălincarilor, sâmbătă, de la ora 17, pe scenă vor urca Ansamblul din Şuncuiuş, Ansamblul din Roşia, Ansamblul din Răbăgani, Ansamblul din Lazuri de Beiuş şi soliştii Octavian Andrei Blaga, Ioana Urs, Violeta Gherman, Anca Pavel, Ovidiu Piscoi şi Monica Blaga. De la ora 20 vor începe în schimb concertele în aer liber date de "Feciorii Bihorului" şi soliştii Sînziana Toader, Elena Şerb, Simona Bejan, Lucian Hus şi Gemenele din Bihor.

Pentru duminică, ultima zi a târgului, organizatorii programează recitaluri ce vor începe mai devreme. De la ora 14.30, spectatorilor le vor cânta şi dansa "Feciorii Bihorului", Ionoi Aurel, Remus Bondar, Ionel Ban, Ciprian Mocan, "Nuntaşii Bihorului", Mariana Militaru-Blaj, Mihai Jula, Lia Beres, Nelu Oprean, Antoanela Ferche-Buţiu, Florica Ruja şi Maria Haiduc. Spectacolele de dumincă vor continua, de la ora 17, cu Ansamblul Folcloric "Auşana", iar de la ora 18 cu recitalul susţinut de ansamblurile "Bihorul" şi "Crişana". De la ora 19.30 pe scenă va urca tânăra interpretă Dana Ionela Jurjuţ, concertele fiind încheiate de Grupul "Marmaţia" din Maramureş, care va cânta de la ora 20.

Trăiască berea!

În ce priveşte Oktoberfest, festivalul va fi deschis orădenilor între orele 12 şi 24, formaţia Gastein urmând să se desfăşoare între orele 19 şi 22.

Atât sâmbătă, cât şi duminică, între orele 12 şi 16, Ramada a programat Happy Hour, clienţii putând să-şi cumpere orice produs cu reducere de 10%.

De asemenea, pentru cei mici, la Oktober Fest există un loc de joacă dotat cu două tobogane gonflabile uriaşe. În cadrul happy hour, părinţii care au achiziţionat orice produs din cort vor putea să-şi lase copiii la joacă gratuit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON