Un orădean în vârstă de 40 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce Audiul pe care îl conducea a intrat pe liniile de tramvai, iar apoi s-a oprit într-un stâlp.
Accidentul s-a petrecut pe Şoseaua Borşului, în zona Master, în jurul orei 9.30.
Bărbatul circula pe banda 1, când a pierdut controlul volanului, a intrat peste şinele de tramvai şi s-a oprit într-un stâlp amplasat între linii.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei, accidentul s-a petrecut "pe fondul vitezei excesive în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h şi a unei manevre imprudente".
Impactul a fost devastator. Maşina s-a făcut pulbere, i-a sărit motorul, iar piese de din ea au fost proiectate peste tot în jur. Şoferul a murit pe loc.
"SMURD a intervenit cu un echipaj de descarcerare şi unul de Terapie Intensivă Mobilă. Era o singură persoană în maşină, şoferul, care era încarcerat. Suferise politraumatisme şi era în stop cardio respirator. După ce a fost descarcerat, s-a încercat resuscritarea lui timp de aproximativ 50 de minute, dar fără reuşită", a declarat BIHOREANULUI dr. Beres Zsolt, coordonatorul SMURD.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.