Un bărbat în vârstă de 75 de ani a murit vineri în jurul prânzului, în cartierul Episcopia Bihorului, după ce, aflându-se la volanul unei Dacii, a făcut o manevră riscantă în trafic.
"În jurul orei 11.20, pe strada Matei Corvin, conducătorul unui autoturism Dacia, circulând pe banda întâi dinspre bulevardul Ştefan cel Mare spre localitatea Biharia, conform declaraţiilor martorilor, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, a virat la stânga şi a fost tamponat pe partea laterală stângă de autoutilitara cu număr de Timiş", a explicat, la faţa locului, inspectorul Alin Gherman, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor.
În scurt timp, la locul accidentului a ajuns un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, care a deblocat uşa Daciei şi l-a scos pe conducătorul auto dintre fiare.
Sosiţi de urgenţă, medicii de la SMURD l-au găsit pe bărbat în stop cardio respirator şi nu l-au mai putut salva. "Am încercat să îl resuscităm, dar a avut un traumatism toracic foarte sever", a declarat BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD.
Şoferul imprudent era un localnic în vârstă de 75 de ani. De altfel, unii martori puneau producerea accidentului pe seama vârstei înaintate a conducătorului Daciei.
În urma impactului violent, autoturismul a fost grav avariat. Pe de altă parte, autoutilitara a suferit pagube minore, la cabină.
Circulaţia în zonă nu a fost blocată, dar câteva zeci de minute s-a desfăşurat pe un singur sens.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.