URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Martie 2013, 17:43

Fostul negociator-şef al aderării României: Trebuie să reinventăm Uniunea Europeană (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fost ministru şi negociator-şef al României cu Uniunea Europeană între 2000 şi 2004, adică exact înainte de semnarea tratatului de aderare, profesorul clujean Vasile Puşcaş şi-a lansat miercuri, la Universitatea din Oradea, cartea "Spiritul european, azi".

Universitarul orădean Mihai Maci de la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, departament ce a organizat evenimentul, a fost cel care a vorbit, succint, despre cartea lui Puşcaş, spunând că este un volum care pune cititorii în faţa unor probleme. "Uniunea Europeană a devenit o problemă pentru noi", a spus Maci.

Prezentarea a fost continuată chiar de autor, care le-a vorbit celor câteva zeci de profesori şi studenţi adunaţi la Biblioteca universitară despre viitorul Uniunii Europene şi al cetăţenilor europeni, inclusiv românii.

"După şase ani, am eşuat în a utiliza o oportunitate extraordinară, de a adera la Uniunea Europeană pentru a ne dezvolta şi pentru a avea eventuale beneficii. Toată lumea asociază UE cu libera circulaţie şi cu supermarketurile, dar în ceea ce priveşte procesul de dezvoltare pe care noi ar fi trebuit să-l urmărm, cred că el a fost abandonat în favoarea unei creşteri nesănătoase, neţinând cont că, aşa cum se întâmplă în politica internă, şi în politica internaţională este bine să gândeşti predictiv", a spus Puşcaş.

În prezent, Uniunea Europeană, a spus profesorul, e de "mirarea lumii", pentru că are cea mai prelungită criză, iar asta pentru că mai-marii europeni n-au făcut nimic pentru a o stopa. "În Europa, criza e structurală, nu doar financiară", le-a spus Puşcaş orădenilor.

Vorbind despre frustrarea pe care o simte pentru că dezbaterile din 2005 şi 2006 despre cum ar trebui să funcţioneze Uniunea Europeană n-au dus nicăieri, Puşcaş a previzionat că Europa se va confrunta cu o criză politică, întrucât cetăţenii nu vor mai avea încredere în politicieni.

Drept urmare, Puşcaş şi-a îndemnat ascultătorii să ia iniţiativa. "Vă propun să aveţi curajul să gândiţi o altă Uniune Europeană. Acum, că suntem în Uniunea Europeană, avem obligaţia să venim cu inovări", a spus profesorul. Concluzionând că UE nu se va dezvolta "dacă nu iese în procesul de globalizare", fostul ministru a precizat că există pericolul ca Uniunea "să se transforme în 5-10 ani într-un splendid muzeu de tehnologie al secolului XX".

În cadrul aceluiaşi eveniment de la Biblioteca universitară, pe lângă cartea semnată de Puşcaş au fost lansate alte două volume: "Modelul negociatorului (idiosincrazii în procesul decizional al politicii externe)", de Melania-Gabriela Ciot, şi "Procesul decizional la nivelul Consiliului UE (Comportamentul României)", de Arabela Iris Şter.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Bine ca stie sa scrie si sa citeasca
Si Moscova vrea o noua Europa Unita, cu capitala la Cernobil. Si Puscas ar vrea o alta Romanie Europeana, cu capitala la Cluj. Ca asa bine a negociat cu Bruxelles, incat banii s-au dus pe gondole, parcuri la sate si sali de sport pe terenuri arabile, ca doar cine sta la bloc nu are nevoie, pentru vecinii din mediul rural, de apa, canalizare, gaze, drumuri, etc.
Postat 13 Martie 2013, 22:03 de Carp III
Unde mergem?
Este adevărat că Europa se va confrunta cu o criză politică. Biblia spune: "Şi [regele nordului = Rusia] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [cutremur economice şi geopolitice, dezintegrarea Uniunii Europene si NATO. Multe ţări din fostul bloc de Est va reveni în sfera de influenţă a Rusiei]. Şi va intra la sud [Georgia], dar nu va mai fi ca prima [1921] şi a doua dată [2008]" (Daniel 11:28,29). Apoi, SUA va ataca Rusia (Daniel 11:30a). Ba că va fi un război nuclear (Apocalipsa 6:4). "O sabie mare" = o nuclear- sabie. Acest lucru va fi "inceputul durerilor nasterii" (Matei 24:7,8).
Postat 13 Martie 2013, 20:29 de Ryszard Ewiak
no name
totusi, tipu' e un gunoi
Postat 13 Martie 2013, 19:51 de no name
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON