Pentru al 20-lea an, artiştii orădeni au comemorat victimele bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, tragedie petrecută în urmă cu 69 de ani. La iniţiativa Rock Filarmonica Oradea, zeci de solişti şi trupe au cântat pentru pacea mondială, în concertul "Give Peace a Chance".
Deşi în anii trecuţi au cântat în curtea Palatului Baroc, care era sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, acum concertul s-a mutat în curtea fostei Garnizoane, viitor sediu al Muzeului. Astfel, porţile au fost larg deschise, iar în jurul scenei amplasate în faţa clădirii au fost puse zeci de scaune. Toate au fost ocupate, iar alţi numeroşi orădeni au stat în picioare ori pe băncile din jur.
Pe scenă au urcat pe rând grupurile Intermezzo, Day Night Confusion, Talentum, Fala Band, Miraj, Vivere, Meda Music şi Statuar, dar şi interpreţii Ambra şi Călin Pop, Lăcrimioara Deac, Alexandrina Chelu, Nagy Timea, Edina Bodor, Iuliana Chelu, Octavian Bud, Emil Sauciuc, Marian Filip, Mircia Covaci, Ady Moroşanu, Decebal Platon, Sergiu Nica, Alex. Stângu, Gaspari Robert, David Luke Michael Bryan, Florian Chelu Madeva, acesta din urmă fiind şi amfitrionul serii.
Ediţia a 20-a a concertului a fost şi una îmbunătăţită din punct de vedere tehnic: organizatorii au amplasat un ecran gigant pe care au rulat imagini din timpul recitalului şi un sistem de jocuri de lumini, dând o notă de dinamism evenimentului.
După trei ore de cântări, tradiţional deja, toţi artiştii au interpretat împreună celebra melodie a lui John Lenon, care a dat şi numele spectacolului-tradiţie al Oradiei.
Tot miercuri şi tot pentru a aduce tribut victimelor atacurilor cu bombe nucleare, Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu Asociaţia Nipponica a organizat, în parcul fostei garnizoane, mai multe ateliere japoneze pentru copii coordonate de orădeanca Ramona Hagiwara, stabilită de 11 ani în Japonia, şi ajutată de cei doi copii ai ei, Yoan şi Tenri. Participanţii au învăţat să facă origami şi au învăţat despre caligrafia japoneză. Totodată, ei au putut vedea dansuri nipone, precum şi kimono-uri tradiţionale din mătase.
Concertul a fost organizat de Rock Filarmonica Oradea, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Primăria Oradea şi Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.