URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
27 Martie 2012, 09:31

Foştii deţinuţi politici au vernisat o expoziţie de fotografii despre prima manifestaţie anticomunistă din România (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vernisată luni seară în holul mare al Bibliotecii "Gheorghe Şincai", expoziţia de fotografii intitulată "Întâia manifestaţie anticomunistă din România - Bucureşti, 8 noiembrie 1945" a atras un public variat, format din specialişti în istoria modernă, studenţi la istorie, dar şi foşti deţinuţi politici care au trăit pe propria piele evenimentele care au urmat instaurării regimului comunist în România.

Evenimentul a fost organizat de AFDPR Bihor, prin preşedintele Lucian Silaghi, şi este primul dintr-o suită de conferinţe care va avea loc pe această temă la Oradea.

Potrivit cercetătorului Oana Demetriade, unul dintre curatorii colecţiei, cele 40 de fotografii prezentate la Oradea au fost selectate dintr-o colecţie de sute identificate în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi urmăresc evenimentele petrecute de-a lungul întregii zile de 8 noiembrie 1945.

Expoziţia cuprinde de la biletele împărţite de tinerii ţărănişti şi liberali în care chemau la o manifestaţie de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavril, când regele Mihai îşi sărbătorea ziua de nume, până la instantanee cu camioanele cu muncitori care au dat iama în mulţime ca să împrăştie manifestanţii şi execuţiile sumare făcute de "pandurii" Diviziei "Tudor Vladimirescu" venită în ţară pe tancurile armatei sovietice.

Firul roşu al colecţiei se încheie cu relatări ale presei comuniste din zilele ce au urmat evenimentului în care manifestaţia de solidaritate cu regele Mihai, tot mai încorsetat de regimul comunist, era prezentată ca pe o încercare de lovitură de stat. "Am încercat să aranjăm imaginile într-o ordine oarecum cronologică pentru ca vizitatorul să îşi poată retrăi atmosera evenimentului", a declarat Demetriade.

Vernisajul s-a încheiat cu o masă rotundă în cadrul căreia istorici de profesie au prezentat evenimentele din 8 noiembrie 1945 în contextul lor şi au răspuns întrebărilor venite din public.

La lansarea expoziţiei - care va rămâne deschisă până pe 26 aprilie - au mai participat printe alţii preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), Octav Bjoza, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, istoricul Gabriel Moisa dar şi cercetătorul Oana Demetriade, unul dintre curatorii colecţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON