URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 16 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Iunie 2012, 16:54

Orădeanul George Bologan, numit consul al României la Milano

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Victor Ponta a semnat, zilele trecute, o decizie de numire a unui nou consul al României la Milano. Astfel, din 7 iunie această poziţie este ocupată de orădeanul George Bologan.

Fiul fostului fotbalist şi în prezent observator federal Gheorghe Bologan, George Bologan a plecat în Italia, la Roma, în 1996, cu o bursă la Colegiul Pontifical Român, unde a studiat filosofie şi teologie. Apoi s-a perfecţionat în Comunicări Sociale şi şi-a luat a doua licenţă la Universitatea LUMSA din Roma în ştiinţele comunicării. De asemenea, el a fost o vreme jurnalist pe lângă Sfântul Scaun.

În prezent, el este doctorand la Universitatea Babeş-Bolyai in Cluj-Napoca, în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, îndrumător fiindu-i profesorul orădean Ioan Horga. "Domnul Bologan e de multă vreme plecat la Roma. A lucrat la Ambasada Română de la Roma, apoi la Consulatul din Milano. Practic, numirea aceasta este pentru dânsul e doar o avansare", a precizat Horga, luni, pentru BIHOREANUL.

Potrivit presei centrale, Bologan s-a remarcat de-a lungul carierei sale în Ministerul Afacerilor Externe ca un diplomat activ, popular şi disponibil. El este cunoscut şi apreciat şi pentru felul în care a gestionat situaţii în care imaginea românilor din Italia a fost afectată, precum cazul Romulus Mailat, ţiganul care a sechestrat, agresat şi violat o femeie în Roma.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7329 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON