URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Iunie 2014, 20:04

Laszlo Tokes a arborat steagul secuiesc în centrul Oradiei şi l-a comemorat pe criminalul de război Wass Albert (FOTO/VIDEO)

Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) Bihor şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) Bihor au organizat, miercuri seară, în faţa cabinetului europarlamentar al lui Laszlo Tokes, un aşa zis flashmob - după cum l-au catalogat - în semn de protest împotriva "încălcării drepturilor membrilor comunităţii maghiare de a folosi propriile simboluri naţionale".

Concret, în frunte cu Tokes, aceştia au condamnat faptul că autorităţile locale din Ţinutul Secuiesc care arborează steagul secuiesc ar fi persecutate. În semn de solidaritate, după ce le-a ţinut un discurs celor prezenţi, fostul episcop a arborat steagul secuiesc pe balconul cabinetului său europarlamentar, în centrul Oradiei, fiind aplaudat de participanţii la flashmob. Întrebat dacă crede că va avea repercusiuni ca urmare a acestui gest, acesta a răspuns: "Sunt curios şi eu".

Totodată, Tokes şi oamenii lui şi-au arătat nemulţumirea faţă "vânarea" de către autorităţi a cărţilor semnate de scriitorii maghiari ardeleni Wass Albert şi Nyírő József, referindu-se la faptul că volumele lui Wass ar fi fost confiscate în Covasna, deşi nu sunt interzise în România, iar bustul lui Wass Albert, aflat pe o proprietate privată, a fost confiscat de către autorităţile din Târgu Mureş.

Wass Albert este considerat criminal de război în România, fiind condamnat la moarte în 1946, acuzat că ar fi comandat executarea a patru persoane, doi români şi doi evrei, precum şi că ar fi provocat măcelul de la Mureşenii de Câmpie, când soldaţi unguri au ucis 11 civili. Scriitorul Nyírő József a fost un politician extremist care s-a mutat în 1941 din Odorheiu Secuiesc la Budapesta, unde a fost redactor-şef la două ziare de extremă dreaptă.

"Cu ocazia acestui flash-mob ridicăm glasul nostru împotriva acelor excese ale organelor oficiale, respectiv împotriva acelor acte abuzive prin care se scot drapelurile secuieşti, se îndepărtează cărţile scriitorului renumit Wass Albert şi încă nu se reabilitează acele personalităţi însemnate ale comunităţii maghiare care cu câteva decenii în urmă au fost condamnaţi pe nedrept ca criminali de război, precum preotul din Valea lui Mihai, Sass Kalman şi scriitorul Wass Albert, ale cărui cărţi au fost confiscate de Rusalii la Şumuleu Ciuc (Covasna)", a spus Tokes Laszlo, precizând totodată că Wass Albert ar fi fost condamnat pe nedrept de un Tribunal popular la Cluj şi că ar trebui reabilitat.

Totodată, Csomortanyi Istvan a precizat că şi Asociaţia Tinerilor Maghiari din Transilvania a fost amendată la Oradea deoarece, în luna februarie, a desfăşurat un maraton de lectură din scrierile lui Wass Albert. De aceea, dar şi deoarece în judeţul Covasna ar fi fost confiscate cărţi scrise de acesta, mai mulţi dintre participanţi au adus cu ei la flash-mob volume semnate de Wass.

În discursul său, Tokes a catalogat acţiunile autorităţilor drept "discriminatorii împotriva comunităţii noastre". "Este trist că după 25 de ani ne găsim într-un curs politic al restaurării comunismului. Susţinem dreptul legitim al comunităţii maghiare, respectiv al secuimii, de a arbora în libertate steagul secuiesc şi de a folosi simbolurile comunităţii maghiare din Transilvania. Este foarte trist că fiind părtaş al Guvernului Ponta, UDMR-ul tace şi nu se ridică împotriva acestor acte", a afirmat Laszlo Tokes.

La eveniment au apărut şi câţiva simpatizanţi ai partidului extremist maghiar Jobbik, care au ridicat un steag cu însemnele partidului, fiind însă opriţi de reprezentanţii PPMT. "Nu i-am chemat noi, aici poate participa oricine, dar nu să se promoveze un anume partid", a spus Csomortányi István, preşedintele PPMT Bihor.

Înainte de a se dispersa şi a pleca la casele lor, orădenii adunaţi la intersecţia străzilor Primăriei cu Jean Calvin au început să cânte, împreună cu reprezentanţii PPMT, imnul secuiesc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
34 Comentarii
luati viteza
de ce nu se intreaba dnu odon ce drepturi au minoritatile in ungaria , mai ales romanii apoi sa latre in limba cailor . totusi sa nu uitam ca bozgorii sint un popor migrator care in afara de instigari si manevre iredentiste nu stiu nimic , ungurii sa aiba aceleasi drepturi in ROMANIA ca romanii in ungaria ........
Postat 09 Iulie 2014, 21:16 de adrian GIGI
luati viteza
de ce nu se intreaba dnu odon ce drepturi au minoritatile in ungaria , mai ales romanii apoi sa latre in limba cailor . totusi sa nu uitam ca bozgorii sint un popor migrator care in afara de instigari si manevre iredentiste nu stiu nimic , ungurii sa aiba aceleasi drepturi in ROMANIA ca romanii in ungaria ........ tokes sugi * cu toti bozgorii tai cu tot
Postat 09 Iulie 2014, 21:09 de adrian
bolnav
individul asta,trebuie expulzat!
Postat 21 Iunie 2014, 14:09 de mira
1940
Cind io vin voi fugiti tiganimea valaha
Postat 20 Iunie 2014, 14:23 de Horti
:)
Hajrá Tökés !!!! Lasa sa latra lumea de doi bani ! Dreptatea e de partea noastra !
Postat 20 Iunie 2014, 13:13 de Szekely Mozsi bá
@pulimea hună
Iarăşi ex-popă ăsta penibil încearcă să tulbure apele... Cum a câştigat Uruguayu' hop şi el cu steagu uruguyez.... Băi verzelor, ne doare în bască de aşazisele voaste simboluri mincinoase. Sunteţi un neam de nenorociţi, urmaşii criminalilor huni, criminali la rândul vostru şi încă ceva tâmpiţi asimilaţi.... Nu mai e mult şi lumea se va curăţa de jegul bozgoresc. Locul vostru e cel mult în uniunea euroazsia lui putin&dughin. La ultimul raid (de la care vom sărbători 95 de ani în luna august) trebuia să facem curăţenie generală... După felul în care vă comportaţi, mi-e teamă că sorocul e aproape...
Postat 20 Iunie 2014, 09:55 de Jean Valjean
Sa va manance focul iadului
Va urasc si va detest din suflet. Plecati la voi in tara!
Postat 20 Iunie 2014, 09:08 de Ina
pana cand ?
UNDE SUNT BAIETIII CU OCHI ALBASTRI , AI NOSTRI ?!
Postat 20 Iunie 2014, 07:54 de eu
Criminalul de razboi Nyiro Jozsef
Nyiro Jozsef a fost membru al gărzilor teroriste din Cluj. “Cine vrea să vină la spînzurarea popilor valahi trădători are călătoria dus-intors gratuită”. În 1941, după cedarea Transilvaniei de Nord prin Dictatul de la Viena (1940), Nyiro s-a stabilit la Budapesta, unde a fost redactor-șef la două ziare de extremă dreapta ”magyar ero” (forța maghiară”) (1942-1943) și ”magyar unnep” (1944). După puciul fascist din octombrie 1944 al lui Ferenc Szalasi, Nyiro a fost deputat în parlamentul ungar dominat de formațiunea politică fascistă a lui Szalasi, Partidul Crucilor cu Săgeți (mișcarea nyilas-ilor). În martie 1945, la apropierea liniei frontului sovieto-român, împreună cu membrii Guvernului Szalasi și cu colegi ai săi din Parlamentul Ungar, a fugit în Austria, într-un convoi al armatei germane. A avut câteva tentative eșuate de emigrare în SUA. Lucrări ale scriitorilor Jozsef Nyiro și Albert Wass au fost introduse în programa de studiu obligatorie pentru literatura maghiară din școlile și liceele din Ungaria după terminarea regimului comunist, 1989. Acest fapt a dus la ample proteste în fața Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, din cauza vederilor politice extremiste și antisemite ale lui Wass și Nyiro. în mai multe localități au fost dezvelite statui ale sale, precum la Jimbor, comuna sa natală, în 2004, la Odorheiu Secuiesc etc.Cenușa lui Nyiro.(decedat la Madrid în 1953) a fost adusă în Ungaria în 2010, la inițiativa parlamentului de la Budapesta. Intenția reînhumării rămășițelor pământești ale lui Nyiro de Rusaliile catolice ale anului 2012 (27 mai) în cadrul unei ceremonii oficiale la Odorheiu Secuiesc a stârnit protestul autorităților române. Inițiatorul si organizatorul reînhumării a fost Jeno Szasz, fost primar al Odorheiului Secuiesc, sprijinit în această inițiativă de László Kövér, președintele Parlamentului de la Budapesta, membru al partidului de guvernământ FIDESZ și președinte de onoare al PCM. Nyiro Jozsef a fost membru al gărzilor teroriste din Cluj. “Cine vrea să vină la spînzurarea popilor valahi trădători are călătoria dus-intors gratuită”. ATROCITATILE MAGHIARE DIN ARDEAL – FILME - See more at: http://roncea.ro/2012/05/26/video-si-documente-nyiro-jozsef-a-fost-membru-al-garzilor-teroriste-din-cluj-cine-vrea-sa-vina-la-spanzurarea-popilor-valahi-tradatori-are-calatoria-dus-intors-gratuita-atrocitatile-maghiar/#sthash.GPLfQqlO.dpuf
Postat 19 Iunie 2014, 18:17 de wall
Criminalul de razboi Wass Albert
În mai 1946, atât Albert Wass cât și tatăl său Endre Wass, au fost condamnați la moarte în contumacie de Tribunalul Cluj, iar posesiunile le-au fost confiscate,[2] fiind găsiți responsabili pentru evenimentele care au avut loc în septembrie 1940, când un locotenent ungur, pe nume Pakucs, a arestat șase locuitori din Sucutard [3]și a executat patru dintre ei (doi români și două evreice) în localitatea Țaga.[3][4] Albert Wass a fost găsit responsabil și pentru instigarea și provocarea măcelului de la Mureșenii de Câmpie, când soldați unguri, conduși de locotenentul Gergely Csordás, au ucis 11 persoane civile.[4] Wass este în continuare considerat criminal de război de către justiția din România.[5] La 10 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire formulată de petentul Andreas Wass, în calitate de fiu al condamnatului decedat Albert Wass, împotriva sentinței nr. 1 din 13 martie 1946 a Tribunalului Poporului, prin care acuzații Andrei Wass, Albert Wass și alții au fost condamnați la moarte în contumacie.[6] Albert Wass rămâne condamnat la moarte și prin decizia Înaltei Curți.[7] Deși este considerat criminal de război, spre deosebire de Ioan Antonescu, căruia i-a fost dărâmată statuia din incinta bisericii ctitorite de el,[necesită citare] în Transilvania, în localități locuite predominant de maghiari,[necesită citare] dar și în mai multe localități din Ungaria, Albert Wass este omagiat în continuare de maghiari prin statui comemorative. Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea antisemitismului din România (MCA), afiliat la Anti-Defamation League, una din cele mai puternice organizații evreiești din lume, a protestat față de existența mai multor statui ale acestui criminal de război, sesizând Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în termenii „Cu deosebită îngrijorare am luat la cunoștință de faptul că statui ale lui Wass Albert, criminal de război condamnat în contumacie în 1946, sunt amplasate în instituții publice sau pe spații cu acces public”. În Ungaria și în comunitatea maghiară, Wass este considerat un erou!
Postat 19 Iunie 2014, 17:48 de wall
kutya
decat articole despre cum sa fie mai multi caini liberi pe strazi mai bine-venite sunt aceste articole , cu conditia ca cititorii sa nu se isterizeze .
Postat 19 Iunie 2014, 17:05 de hunor
ma mir ca nu la statuia lui Mi8hai
asa cum ne-au obisnuit ceata matracucii , cu proteste prostesti la statuia lui Mihai Viteazu , ma mir ca nu a avut geni9alul asta ideea de a protesta la statuia lui Mihai . Ma mir ca nu se sesize4aza procuroarea de serviciu .
Postat 19 Iunie 2014, 17:00 de toni
@Mişcarile separatiste, ungurii şi ruşii
"Structurile șovine din Republica Moldova, finanțate de Putin, acționează în baza unui plan elaborat la Kremlin, potrivit căruia Dorin Chirtoacă, Nicolae Timofti și membrii guvernului moldovean ar putea fi arestați în urma unei „revolte populare”. Pentru a da lovitura de stat aceștia au pregătiți circa 6 mii de luptători din Transnistria, Găgăuzia și Bălți". Aceste afirmații au fost făcute de scriitorul Nicolae Dabija într-un editorial , publicat în săptămânalul „Literatura și Arta”. ”Tkaciuk se pregătește de război. Timp de aproape jumătate de an, acesta a încropit o organizație șovină, care însumează până în prezent peste 6000 de tineri din Transnistria, Găgăuzia, Bălți, Vulcănești, studenți agresivi de la Universitatea Slavonă din Chișinău, de la Școala Antropologică a lui Tkaciuk ș.a. Ea își zice „Antifa”, care s-ar descifra „antifascism”. Fascismul pentru cei care fac parte din organizația lui Tkaciuk e o noțiune largă, care include Uniunea Europeană, România, SUA, NATO, unioniștii, toți cei care se pronunță contra intrării Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică a lui Putin, și se vor în Uniunea Europeană, cei care afirmă că vorbesc limba română și nu „moldovenească” etc.”, scrie Nicolae Dabija.
Postat 19 Iunie 2014, 16:28 de @Safeguard, Info
ungurii şi ruşii
''Politica Kremlinului este să sprijine mişcările de extremă dreaptă din Europa să cucerească puterea sau măcar să destabilizeze guvernele. @ ”Vom spijini revoltele populare în marea criză economică şi socială care se apropie.” @ ”Anexarea Crimeei este o ruptură definitivă cu sistemul occidental” @ ”Ce păcat că Stalin nu a avut mijloace militare să invadeze Occidentul” Revista americană "Foreign Affairs" îl numeşte ”creierul lui Putin”, iar publicaţia franceză Le Nouvel Observateur ”Rasputinul lui Putin”. ”De fapt, chiar ideologia sa roşu-brună radicală este cea care inspiră acţiunea externă şi internă a puterii ruse. Trebuie deci să-l asculţi pe Alexandr Dughin pentru a înţelege spre ce destin funest vrea Kremlinul să împingă ţara şi întreaga Europă". Frazele de mai sus, par o concluzie, dar nu sunt decât începutul unui lung articol din Le Nouvel Observateur. Vincent Jauvert , expert în problema rusă al publicaţiei franceze Le Nouvel Observateur, l-a vizitat recent pe Dughin ocazie cu care i-a luat interviul citat. În textul fondator al clubului fondat de Dughin si alti apropiati ai Kremlinului, stă scris: ”Astăzi, construcţia unui imperiu eurasiatic poate fi ideologia Rusiei”. Putin chiar a susţinut că sudul şi estul Ucrainei nu au aparţinut niciodată acestei ţări, fiind o moştenire a ţarilor (”Novorusia” – Noua Rusie”) , despre care a spus că nu ştie de ce a fost cedată.Europa va fi terenul major al luptei împotriva atlantismului (”Ce păcat că Stalin nu a avut mijloace militare să invadeze Occidentul” – deplânge el). Statele Unite vor fi neutralizate şi detaşate de Europa. Cum? Spijinind mişcările de extremă dreaptă din Europa să cucerească puterea sau măcar să destabilizeze guvernele.”Vom spijini revoltele populare în marea criză economică şi socială care se apropie.”În 17 aprilie, Putin l-a aplaudat pe Viktor Orban pentru câştigarea celui de-al treilea mandat şi a lăudat scorul bun obţinut de partidul extremist Jobbik. Marine Le Pen, sefa partidului extremist francez Frontul Naţional a fost în aprilie primită cu fast la Duma de Stat, aminteşte Le Nouvel Observateur!!!! 18 luni mai târziu, Crimeea era anexată, o operaţiune pe care arhimandritul Tikhon a calificat-o drept ”o victorie”.
Postat 19 Iunie 2014, 15:49 de International Press
Psihoza ungurilor
ungaria nu are opţiune. Nu le susţine nimeni altcineva in afara de ruşi politica externă (instigarea la separatism). Din punct de vedere militar ungaria nu poate fi apărată: o câmpie traversată de un fluviu având capitala în mijloc, toate obstacolele naturale din jurul aceste câmpii fiind controlate de statele vecine. Din punct de vedere economic un stat agrar şi furnizor de servicii are o populaţie de 9 milioane de locuitori. Singura temă de bătaie: drepturile minorităţii maghiarofone din bazinul dunăreano-carpatic. Principala strategie: găsirea unui aliat puternic care să-i promită orice formă de anulare a Tratatului de la Trianon. În anii ’90 au fost marile state europene şi Statele Unite – însă stabilizarea centrului european prin Uniunea Europeană nu i-a satisfăcut Ungariei principala cerere, modificarea condiţiilor Tratatului de la Trianon. De aproape 100 de ani, ungaria nu şi-a modificat obiectivele şi mijloacele politicii externe – însă nici nu are cum să găsească soluţii noi. Acest blocaj s-a transformat într-un fel de psihoză generalizată la nivelul societăţii – de aici apare şi solidaritatea populaţiei faţă de Viktor Orban şi extremiştii de la JOBBIK . Cam aşa a apărut alianţa ungariei cu Rusia. budapesta şi-a găsit noul protector de la care să ceară revizuirile dorite.
Postat 19 Iunie 2014, 15:29 de Safeguard
Logic
Daca in ungaria ar fi mai bine, oamenii mai harnicii, mai multa curatenie, ungurii nemultumiti de aici s-ar duce acolo. Nici macar nu e departe. Adevarul e ca in ungaria e mai rau decat aici iar astia se chinuie, se zvarcolesc, agonizeaza fara solutie pt ca U.E. a spus nu separatismului, nu enclavizarilor !
Postat 19 Iunie 2014, 15:13 de Book
alex_tony_marian@yahoo.com
1 Şumuleu Ciuc e în Harghita, nicidecum la CV. 2 Ţinutul Secuiesc nu există, este o fantasmă a maghiarilor, o denumire inventată în anii '90 de fundaţia Ghiorghi Sioroşi. 3 Aşa-zisul steag săcuiesc e "o faţă de pernă", după cum a şi recunoscut chiar heraldistul Szekeres Attila Istvan cunoscut pentru ura lui antiromânească.
Postat 19 Iunie 2014, 14:11 de Alex
Bacu lui Basescu
da ce fete au totii :)))))) creasca Dunare sa mergem in Austri cu bacu.
Postat 19 Iunie 2014, 13:51 de pulimpulistul
Gunoi
AR TREBUI SPARTE TOATE GEAMURILE LA GUNOIUL ASTA
Postat 19 Iunie 2014, 13:26 de MIHAI
Unguri prosti
Niste penibili,care nu stiu daca depasesc numarul degetelor de la o mana.Afara cu vecinii din tara !
Postat 19 Iunie 2014, 13:24 de Patriot
oras fara autoritati
Nu asta au dorit romanii din Oradea? Acum de ce se plange lumea? Daca nu s-ar fi dorit acest lucru, autoritatile s-ar fi sesizat la multe incalcari ale legii de catre acesti indivizi. Dar nu, i-au aprobat tacit. Creda ca e doar inceputul la ceea ce va urma. Autoritatile din Oradea sunt inexistente cand ungurii si tiganii fac tot ce le taie capul fara sa ii i-a nimeni la intrebari. Capul face, capul trage, aveti ceea ce meritati!
Postat 19 Iunie 2014, 11:32 de sonia
LoL
Wow ce multi sunt! Am numarat vreo zece. Impresionant! Draga Tokes, steagul secuilor sa-l afisezi in tinutul secuiesc, Oradea nu e in tinutul secuiesc! E in Partium. Nici macar geografia Ungariei mari n-o stii? Vai Vai....
Postat 19 Iunie 2014, 11:31 de mine
MAG BOLONDULTAL
de betie te mai poti vindeca da de prostie in veci aveti aici dovada clara daca ar dorea prostia Doamne pe multi i-ai auzi urland SPITALUL DE NEUROPSHIATRIE FITI PE FAZA CA VA VIN NISTE PACIENTI IN STARE GRAVA E JALE RAU DE TOT
Postat 19 Iunie 2014, 11:01 de DDD
ungurii
cel mai frustrat popor ever..... daca va iubiti asa mult tara (la fanatici ma refer aici nu la toti ungurii, ca mai sunt si normali) de ce nu mergeti la voi in ungaria ca doar e mai curat, mai frumos, mai harnici oamenii..... etc.... tot stati si fluturati steaguri ca frustratii..... penibil
Postat 19 Iunie 2014, 10:20 de andrei
:))
ia ce bine le sta la zid :)))
Postat 19 Iunie 2014, 09:39 de :))
Tokes
Se agita si el, altfel nu-i mai da Ungaria bani. Ce i-a mai ramas? Cu 'crestinarea' nu-i prea merge.
Postat 19 Iunie 2014, 09:00 de vlad
Info
LARRY WATTS,ISTORIC MILITAR AMERICAN: IN 1989 IN ROMANIA A FOST ORCHESTRATA DE CATRE \"PRIETENII\" VECINI, O LOVITURA DE STAT, CAREIA TREBUIA SA-I URMEZE DEZMEMBRAREA TARII ! .....\"stabilitatea in functii a cadrelor din serviciile maghiare antrenate de KGB SI GRU a fost foarte mare, inclusiv dupa anul 1990 .... Atunci când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj a explodat un scandal internaţional pentru că şeful serviciului de contraspionaj maghiar – Serviciul de securitate naţională (NBH) – petrecuse şase ani şi jumătate la Academia KGB Dzerjinschi din Uniunea Sovietică. În acelaşi timp, directorul general al contraspionajului militar (Serviciul de securitate militară: KBH) şi ofiţeri responsabili cu arhivarea, atât de la KBH cât şi de la serviciul de informaţii externe (Serviciul de Informaţii: IH), erau absolvenţi ai academiei KGB\" ! //\"Ungaria a fost primul stat cu care Rusia a încheiat un tratat bilateral de ţară, în decembrie 1991, pregătit anterior la ambasada Ungariei de la Moscova. Moscova şi Budapesta au stabilit atunci relaţionarea oficială a disputelor etnico-teritoriale cu România, semnând în noiembrie 1992 o declaraţie comună de cooperare pentru Asigurarea Drepturilor Naţionale, Etnice, Religioase şi Lingvistice ale Minorităţilor, document desemnat de ambele părţi drept un punct de cotitură în relaţiile ruso-maghiare. Liderii postcomunişti din Ungaria au susţinut cu insistenţă autonomia teritorială a maghiarilor din Transilvania, reminiscenţă a campaniei revizioniste de decenii, lansată de Budapesta după primul război mondial. Într-adevăr, cei doi care, în 1987, au întemeiat ceea ce urma să devină primul partid conducător al Ungariei post-comuniste – Forumul Democratic Maghiar – au fost Sandor Csoori, preşedinte al Federaţiei Mondiale a Maghiarilor, înfiinţată în 1927 pentru a forţa pretenţii teritoriale, şi un proeminent iredentist, Istvan Czurka\".
Postat 19 Iunie 2014, 08:44 de Main Facility
Trebuia...
Trebuia sa o scuipe pe ma-ta direct in gura, de la balcon.
Postat 19 Iunie 2014, 07:59 de @ionel
Cabinetul de europarlamentar al cui ... !?!
Vrabia mălai visează !?!
Postat 19 Iunie 2014, 07:22 de Carp III
Bine face hungurul...
... trebuia sa-i scuipe pe romani, de acolo din balcon! Ce sa mai zicem de cei din afara, daca orice gunoi isi poate bate joc de noi la noi acasa?! Pe unde or fi harnicii parchetari de tot felul (citeste procurori, desi ei sunt parchetari) ?
Postat 19 Iunie 2014, 06:38 de ionel
ADEVARUL ISTORIC
ungaria trebuie sa-si ceara scuze la ONU pentru genocidul antiromanesc, pentru “holocaustul antiromanesec" din Ardeal.
Postat 19 Iunie 2014, 03:55 de ADEVARUL ISTORIC
PROPAGANDA FASCISTA !
PT ASTA TREBUIE SA FACA PUSCARIE !
Postat 19 Iunie 2014, 03:29 de Flash
Proverb tradus
Az a kutya fajtak care scoate sabia, de aia piereste!
Postat 18 Iunie 2014, 23:51 de Ion Gheorghe
steagul argentinei
eu cred ca ala e de fapt steagul argentinei si a fost bucuros ca a castigat meciul de debut la cupa mondiala cu bosnia. striga messi, messi si nu wass, wass.
Postat 18 Iunie 2014, 21:29 de messi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.564 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON