Echipa de volei juniori I a clubului LPS Bihorul şi-a continuat cu o nouă victorie parcursul în cadrul Campionatului Naţional.
Chiar dacă o parte dintre jucători sunt componenţi şi ai echipei de seniori, având şi acolo jocuri importante la sfârşit de săptămână, tinerii voleibalişti orădeni au dat dovadă de caracter şi profesionalism, după cum susţine şi antrenorul lor, profesorul Rodian Achimescu. Ei au reuşit să se impună şi-n acest joc de campionat al juniorilor mari, cu toate că unii acuzau o anumită stare de oboseală.
În jocul disputat pe teren propriu, marţi cu Oţelul Roşu, Caraş-Severin, jucătorii orădeni s-au impus cu scorul de 3-1, mai bifând o victorie importantă în întrecerea juvenilă naţională.
Echipa orădeană a fost alcătuită la această dispută din: R. Pop, A. Buda, P. Vornicu, S. Chereji, B. Nan, S. Bona, C. Lazăr, I. Bucurean, M. Chiş, M. Costa, S. Derechichei, T. Nagy. Dintre aceşti jucători, cel puţin patru sunt componenţi şi ai formaţiei de seniori. Este vorba despre A. Buda, P. Vornicu, S. Chereji şi B. Nan.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.