URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
10 Septembrie 2013, 14:59

Patru bihoreni au urcat pe podium la Naţionalele de Powerlifting de la Timişoara. Unul dintre ei a stabilit şi un nou record naţional

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportivii bihoreni s-au remarcat la întrecerile Campionatului Naţional de Powerliftng pentru eniori, care s-au desfăşurat la Timişoara în perioada 7-8 septembrie.

Deşi a fost o competiţie selectă, cu mai mulţi sportivi valoroşi, reprezentanţii Bihorului - Paul Popa, Ionuţ Florin Lupaş, Octavian Varga şi Ionuţ Bar - au reuşit să cucerească titluri de campioni şi vicecampioni naţionali şi chiar să stabilască recorduri naţionale.

La categoria -66 kg, Paul Popa, care a participat în premieră la un concurs naţional de powerlifting, a cucerit o medalie de aur şi trei de argint, devenind vicecampion naţional. În proba de genuflexiuni, Paul a ridicat 155 kg şi a cucerit aurul. Medaliile de argint le-a cucerit în probele de împins, din culcat la piept, 92.5 kg, îndreptări, 172,5 kg, şi la total, unde a avut 420 kg.

La rândul său, Ionuţ Florin Lupaş, din Prisaca, a cucerit nu mai puţin de patru medalii de aur şi una de bronz, devenind campion naţional la categoria -105 kg şi ocupând locul III la open.

Prima medalie de aur pentru Lupaş a fost cucerită la genuflexiuni, cu 280 de kg (record naţional al categoriei). De menţionat că sportivul a încercat un alt record naţional la 300 de kg, dar nu a reuşit să-l realizeze. O a doua medalie de aur a fost cucerită la împins din culcat la piept, cu 202.5 kg.

De asemenea, Florin Lupaş a intrat în posesia aurului şi la îndreptări, cu 280 de kg, unde a încercat să doboare recordul naţional al categoriei, care este de 301 kg, dar nu l-a reuşit. La total, cu cele 762.5 kg, bihoreanul a încheiat tot pe primul loc, intrând în posesia medaliei de aur.

Un alt sportiv bihorean cu rezultate bune a fost Octavian Varga, devenit vicecampion naţional la categoria 120 kg, după ce a cucerit patru medalii de argint. La genufelxiuni, Octavian a ridicat 250 de kg, la împins din culcat, 200 kg, la îndreptări, 260 de kg, iar la total a avut 710 kg.

În fine, dar nu cel din urmă, Ionuţ Bar a devenit vicecampion la categoria +120 kg, după ce a intrat în posesia a trei medalii de argint si una de bronz. La genuflexiuni a fost cucerit bronzul, iar la împins din culcat la piept, îndreptări şi total, medaliile de argint.

De precizat că sportivii Paul Popa, Octavian Varga şi Ionuţ Bar se antrenează la sala Gym Mar Strong Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON