În acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, la Sala de judo a LPS Bihorul se vor desfăşura întrecerile ediţiei a XXVII-a a Memorialului "Iuliu Pantici" la lupte greco-romane.
Competiţia, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv Bihorul se adresează copiilor şi juniorilor, la toate cele trei categorii, I, II şi III.
Antrenorul secţiei orădene de la LPS Bihorul, Nelu Pop, crede în reuşita competiţiei şi declară că vor fi întreceri viu disputate cu reprezentanţi de seamă. "Vor veni sportivi din Baia Mare, Sighetul Marmaţiei, Satu Mare, Arad, Bistriţa, precum şi din Ungaria", spune profesorul orădean, care, la rându-i, va avea şi el o serie de sportivi înscrişi la concurs.
În total vor fi prezenţi circa 80 de tineri luptători, dintre care 40 de la LPS Bihorul. Aceştia se vor întrece la categoriile de greutate cuprinse între 32 şi 85 kg, la copii, respectiv între 38 şi 100 kg, la juniori.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.