URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
07 Decembrie 2011, 12:29

Joc dificil pentru baschetbaliştii orădeni, la Mediaş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia orădeană de baschet masculin CSM dispută miercuri la Mediaş jocul din etapa a XII-a a campionatului Diviziei A, în compania formaţiei locale Gaz Metan.

Partida, programată de la ora 17, la Sala Sporturilor din localitate, va opune două echipe vecine de clasament, CSM Oradea fiind situată pe locul V, cu 19 puncte, iar Gaz Metan pe locul VI, cu 18 puncte. Ambele combatante au câte 8 victorii la activ, de aceea se anunţă un joc foarte echilibrat, deschis oricărui rezultat, cu prima şansă totuşi de partea formaţiei Gaz Metan, care evoluează pe teren propriu şi are atuul publicului spectator.

"Va fi un meci foarte greu. Dar echipei noastre îi plac provocările, meciurile de acest gen. Sper să facem un meci bun acolo", a declarat jucătorul lituanian al CSM-ului, Gediminas Navickas. "Ne dorim să câştigăm. Dar vedem ce va fi, pentru că orice jucător lipsă în angrenajul nostru înseamnă mult. Dar clar mergem să ne jucăm şansa la Mediaş", susţine şi antrenorul Cristian Achim.

Incert pentru partida de la Mediaş este, din păcate, Nemanja Maric, unul dintre "stâlpii" echipei. "Din fericire, nu e nimic serios. Nu mă doare, am doar apă la genunchi. Se va rezolva în câteva zile, însă nu ştiu dacă voi juca la Mediaş. Dar nu mă doare, asta e important", a declarat Maric, cel care speră totuşi să-şi poată ajuta echipa din teren şi-n această confruntare extrem de dificilă.

Meciul dintre Gaz Metan şi CSM Oradea va fi arbitrat de Mircea Ţerban, Adrian Habor şi Bogdan Podar şi va fi transmis în direct de Digi Sport.

În etapa intermediară de miercuri, un joc se mai anunţă foarte echilibrat, cel de la Sibiu, dintre CSU Atlassib din localitate şi CSU Ploieşti, urmând a se întâlni ocupantele locurilor III şi II. Ţi acest joc va putea fi urmărit pe micul ecran, pe Digi Sport.

Mihai Anghel

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON