URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Octombrie 2014, 08:48

Începe o nouă ediţie a Superligii Naţionale de polo: meciuri acasă pentru CSM Digi şi CS Crişul, în prima etapă

Începe o nouă ediţie a Superligii Naţionale de polo: meciuri acasă pentru CSM Digi şi CS Crişul, în prima etapă (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
În acest sfârşit de săptămână debutează o nouă ediţie a campionatului Superligii Naţionale la polo, cea cu numărul 84. De această dată, noul sezon cuprinde o modificare semnificativă în ceea ce priveşte sistemul competiţional la nivelul competiţiei, sistemul cu turnee fiind înlocuit de etapele duble. În aceste condiţii, echipele participante vor avea parte de meciuri la sfârşitul fiecărei săptămâni.

În runda inaugurală, CSM Digi Oradea, campioana ultimelor opt ediţii, evoluează acasă, sâmbătă, în compania arădenilor de la AMEFA.

Dubla confruntare cu AMEFA Arad pentru CSM Digi este programată la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", cu începere de la ora 10, prima confruntare, şi apoi, de la ora 18:30, cea de-a doua. Elevii antrenorului Dorin Costrăş pornesc clar favoriţi în această etapă.

Tot acasă vor juca şi poloiştii de la Crişul în prima etapă, în compania clujenilor de la Poli. Primul joc are loc sâmbătă, de la ora 18.30, în Bazinul Acoperit Crişul, iar cel de-al doilea, duminică, de la ora 10.00.

În celelalte două duble dispute ale etapei inaugurale se vor întâlni în acest weekend Dinamo cu Rapid Bucureşti şi Steaua cu Sportul Studenţesc.

Pentru campioana CSM Digi Oradea urmează un program încărcat, fiindcă marţi şi miercuri va disputa în devans partidele din deplasare cu Rapid, contând pentru etapa a II-a, iar mai apoi, se va deplasa la Istanbul, unde va lua parte, în perioada 10-12 octombrie, la un puternic turneu internaţional, alături de formaţiile Radnicki Kragujevac, Partizan Belgrad, Olympiacos Pireu, Galatasaray Istanbul şi NK Istanbul. Apoi, în perioada 17-19 octombrie, formaţia orădeană va fi prezentă la Budapesta, la turneul Grupei B din turul al doilea al Ligii Campionilor Europeni, unde se va duela cu echipele OSC Budapesta, ASC Duisburg şi Sintez Kazan.

În ceea ce priveşte competiţia internă, Superliga Naţională, orădenii de la CSM Digi se vor bate serios de această dată la titlu cu Steaua Bucureşti, o echipă care s-a întărit în această vară, transferând şase jucători, dintre care patru internaţionali români şi doi sârbi. Printre cei patru jucători români transferaţi se numără şi orădeanul Nicolae Diaconu, fostul căpitan al CSM-ului.

Cea de-a treia pretendentă la podiumul campionatului în acest sezon ar fi Sportul Studenţesc, echipă care, de asemenea, şi-a transferat cinci jucători, dintre care doi croaţi, iar între cei trei români legitimaţi se numără şi portarul orădean Marius Ţic.

La finele sezonului regulat, primele patru clasate vor avansa în play-off, în timp ce ultimele patru vor disputa jocuri de clasament. În faza play-off se va juca după sistemul cel mai bun din cinci jocuri, atât în semifinale, cât şi în finale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON