URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
07 Februarie 2012, 17:30

Handbaliştii orădeni vor juca miercuri la Sighişoara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce şi-a amânat jocul de duminică din prima etapă a returului de campionat din Seria B a Diviziei A la handbal masculin, datorită condiţiilor meteo nefavorabile, echipa orădeană CSM a făcut marţi deplasarea la Sighişoara, pentru disputa cu echipa locală, programată miercuri de la ora 16.

Jocul dintre cele două formaţii va opune două echipe situate pe poziţii diametral opuse în clasament, cu obiective diferite. Astfel, dacă orădenii au rămas lideri ai ierarhiei şi după derby-ul de la Baia Mare, în schimb tinerii jucători de la Naţional Sighişoara ocupă antepenultima poziţie a ierarhiei, având doar 3 victorii la activ în 11 jocuri.

Antrenorul CSM-ului, Sebastian Tudor, nici nu concepe altceva decât victoria în acest joc, considerând că meciurile cu rivalele din Baia Mare şi Făgăraş sunt cele mai importante, meciul de la Sighişoara încadrându-se în confruntările în care "nu trebuie făcuţi paşi greşiţi". "Ne-a surprins rezultatul de la Baia Mare din derby-ul local, în care echipa Extrem s-a impus, complicând şi mai mult situaţia de la vârful clasamentului", a mai declarat Sebastian Tudor.

Duminică, printre disputele care au avut loc în prima etapă a returului s-a desfăşurat şi derby-ul maramureşean, câştigat de cei de la Extrem cu 23-19, în faţa formaţiei Minaur. Astfel, şi echipa Extrem mai păstrează şanse pentru accederea la turneul de baraj. Duminică s-au mai desfăşurat şi confruntările de la Bistriţa şi Arad, câştigate de gazde, respectiv piteşteni.

Partida orădenilor de miercuri de la Sighişoara va fi arbitrată de cuplul Dordea - Zauleţ, din Sibiu şi Vâlcea.


Prima etapă a returului Seriei B din Divizia A la handbal masculin

National Sighişoara - CSM Oradea (miercuri, ora 16)
HC II Odorhei - Unirea Sânnicolau Mare (amânat)
Extrem Baia Mare - HCM Baia Mare 23 - 19
CS Handball 2009 Bistriţa - CSM Sfântu Gheorghe 34 - 31
HC Arad - CS H&V Piteşti 26 - 29
Universitatea Craiova - HCM Făgăraş (amânat)


Clasament

1 CSM Oradea 11 10 0 1 372 287 85 20 p
2 HCM Baia Mare 12 10 0 2 391 311 80 20 p
3 HCM Făgăraş 11 9 0 2 376 291 85 18 p
4 Extrem Baia Mare 12 9 0 3 366 301 65 18 p
5 CS H&V Piteşti 12 7 0 5 318 306 12 14 p
6 Universitatea Craiova 11 6 0 5 353 340 13 12 p
7 CS Handball 2009 Bistriţa 12 4 1 7 337 377 -40 9 p
8 HC Arad 12 4 0 8 355 379 -24 8 p
9 Unirea Sânnicolau Mare 11 4 0 7 308 339 -31 8 p
10 National Sighişoara 11 3 1 7 270 306 -36 7 p
11 CSM Sfântu Gheorghe 12 2 0 10 358 442 -84 4 p
12 HC II Odorhei 11 0 0 11 294 419 -125 0 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON