În organizarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor şi a secţiei de lupte de la LPS Bihorul, la sala de lupte a liceului sportiv bihorean s-a desfăşurat în weekend o competiţie de lupte greco-romane, dotată cu Cupa1 Iunie şi adresată celor mai mici luptători bihoreni. Cel mai tânăr concurent la acest concurs a fost în vârstă de 9 ani.
Întrecerile au reunit la start 30 de sportivi de la LPS Bihorul şi clubul Gladiatorul şi s-au constituit într-un util test pentru cei mai tineri luptători ai cluburilor bihorene.
Aşa cum era de aşteptat, elevii profesorului Nelu Pop, de la LPS Bihorul, "şi-au luat partea leului", adjudecându-şi marea majoritate a medaliilor.
Dintre medaliaţi s-au remarcat: Sarkadi Cristian, aur la 20 kg, Sarkadi Marc, aur la 25 kg, Deme Şandor, medaliat cu aur la 30 kg, Cristian Serevciuc, aur în limitele categoriei 47 kg, Paul Buxaş, situat pe primul loc la categoria 58 kg, şi Valentin Munteanu, situat pe prima poziţie a categoriei 85 kg.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.