Clubul Sportiv Tibclau Oradea şi Era Shopping Park au organizat cu ocazia sărbătorilor de Paşti un interesant concurs de tenis de masă, dotat cu titulatura de "Cupa Paştelui". Concursul a fost organizat în sala de tenis de masă de la Era Shopping Park, vineri şi sâmbătă.
După desfăşurarea întrecerilor, pe primul loc s-a situat reprezentantul clubului gazdă, Toni Gherghely, de la CS Tibclau, cel care a devenit, astfel, câştigătorul concursului.
Pe locul II s-a situat tot un orădean, Merai Janos, în timp ce pe poziţia a III-a s-a clasat ungurul Andrasi Zoltan, de la PASZE Puspokladany, iar pe locul IV un alt sportiv de la CS Tibclau, Balog Attila.
La final, câştigătorii concursului au fost premiaţi cu medalii şi diplome, iar toţi participanţii au primit punctele care le-au acumulat la concursurile organizate în fiecare vineri cu denumirea "Cupa CS Tibclau".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.