URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
27 August 2011, 10:57

Bihorul Beiuş a devenit lider în Seria a V-a a Ligii a III-a

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia Bihorul Beiuş a reuşit să se impună şi în etapa a II-a a Ligii a III-a la fotbal. Evoluând pe teren propriu, vineri, în compania grupării CFR Simeria, echipa beiuşeană a obţinut victoria in-extremis, printr-un autogol marcat de hunedoreni în ultimul minut de joc.

În urma acestui rezultat, echipa bihoreană totalizează 6 puncte din 6 posibile în primele două etape.

Beiuşenii ocupă astfel prima poziţie în clasamentul provizoriu al seriei a V-a din Liga a III-a, fiind singura echipă, cel puţin până la jocul de sâmbătă seara al formaţiei Millenium Giarmata, cu punctaj maxim. De altfel, după primele două etape, în fruntea ierarhiei, doar echipa timişeană din Gearmata o mai poate ajunge pe formaţia Bihorul Beiuş, care a început destul de bine noua ediţie de campionat.

În jocurile de vineri din runda secundă a ligii a III-a la fotbal, s-au mai remarcat victoriile din deplasare ale jucătorilor de la FC Hunedoara la Timişoara, în faţa echipei secunde a clubului Poli, şi a celor de la Flacăra Făget pe terenul unei alte nou-promovate, Jiul Petroşani, ambele cu scorul de 1-0.

Derby-ul reşiţean, dintre CSM Şcolar şi Gloria s-a decis în minutele de prelungire, când gazdele au înscris golul victoriei.

Cea de-a doua echipă a judeţului Bihor din competiţie, Unirea Valea lui Mihai va evolua sâmbătă seara, de la ora 18, în deplasare, pe terenul echipei Nouva Mama Mia Becicherecu Mic, o echipă care anul trecut s-a situat pe ultimul loc în serie, dar care a scăpat de retrogradare prin retragerea altor formaţii din campionat.


Rezultatele şi marcatorii etapei a II-a din Liga a III-a la fotbal:
Seria V
Jiul Petroşani - Flacăra Făget 0-1
Boghian (69)
FC Caransebeş - Naţional Sebiş 1-0
Covăsală (24)
CSM Şcolar - Gloria Reşiţa 2-1
Breşneni (72 -pen.), Ionaş (90+2) / F. Costescu (70)
Bihorul Beiuş - CFR Simeria 1-0
Dosan (90 aut.)
Timişoara II - FC Hunedoara 0-1
Bilia (78)
Becicherecu Mic - Valea lui Mihai*
ACS Recaş - Vladimirescu 2003*
Millenium Giarmata - Gloria Arad*
*se dispută sâmbătă de la ora 18


clasament_10.jpg

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON