Însoţiţi de profesoarele Petronela Suciu, Karacsony Zoiţa şi Andreea Luncan, elevii au pornit la drum vineri, dis de dimineaţă. Primul lor popas a fost la Cimitirul vesel din Săpânţa, iar apoi au păşit tăcuţi prin coridoarele Memorialului Durerii din Sighetul Marmaţiei.
Excursia copiilor a fost activitatea care a marcat finalul proiectului "Alege mişcarea pentru sănătatea ta", proiect derulat în acest an şcolar şi în cadrul căruia copiii au fost învăţaţi de cadrele didactice cât de mult contează mişcarea fizică pentru a se menţine sănătoşi. Astfel, micuţii au avut mai multe activităţi adaptate sezonului: au participat la concursuri de biciclete şi role, s-au jucat în zăpadă şi au ieşit la iarbă verde.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.