URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
27 Iunie 2012, 20:10

Consiliul Local se întruneşte în prima şedinţă de lucru pentru a scumpi apa cu rata inflaţiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local îşi începe mandatul cu o majorare de tarife. Aleşii orădenilor se întrunesc joi de la ora 14 pentru a aproba ajustarea tarifelor practicate de Compania de Apă Oradea pentru serviciile de apă şi canalizare.

În urma majorării cu rata inflaţiei, începând cu 1 iulie, preţul metrului cub de apă potabilă va urca de la 3,55 lei la 3,71 lei, în vreme ce tarifele pentru serviciile de canalizare şi epurare vor fi majorate de la 1,49 lei la 1,59 lei pe metrul cub. Tot cu zece bani pe metrul cub se vor scumpi şi serviciile de canalizare pluvială.

Conform proiectului de hotărâre privind majorarea tarifelor, CAO este obligată să îşi ajusteze anual tarifele cu rata inflaţiei până cel târziu la data de 1 iulie a fiecărui an, în baza Contractului de finanţare privind implementarea proiectului "Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor" derulat prin intermediul Aparegio.

Bugetarii iau 8% în plus la salariu

În prima şedinţă de lucru din actualul mandat, consilierii locali vor mai dezbate proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local. Principalele modificări se referă la majorarea bugetului de salarii al angajaţilor municipalităţii şi instituţiilor subordonate ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei 19 din 2012.

Normativul prevede recuperarea reducerilor salariale şi majorarea salariilor bugetarilor cu 8% raportat la nivelul din luna mai 2012, respectiv cu încă 7,4% începând din luna noiembrie 2012. Întrucât prima majorare salarială se aplică începând din luna iunie, angajaţii municipalităţii vor simţi efectele ei abia luna viitoare.

Fără inundaţii pe strada Olimpiadei

Printre modificările propuse se mai numără alocarea sumei de 496.000 lei pentru extinderea reţelei de canalizare pluvială din strada Ecaterina Teodoroiu până în canalizarea din Pârâul Sălbatic, care curge în spatele blocului ANL din bulevardul Ştefan cel Mare, lucru care ar putea elimina pe viitor riscul inundării străzilor Olimpiadei şi Berzei în timpul unor ploi abundente.

La fel, aleşii orădenilor sunt chemaţi să aprobe alocarea de fonduri pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pe străzile Măgurei şi Argeşului care nu au fost prinse în proiectul Aparegio, dar şi majorarea cotizaţiei către Fotbal Club Bihor de la 1.000.000 lei la 1.407.000 lei pentru ca acesta să îşi poată plăti impozitele datorate municipalităţii şi chiria către Administraţia Imobiliară Oradea.

Împărţirea pe comisii

În cadrul primei şedinţe din mandat, aleşii locali mai sunt chemaţi să aprobe noua componenţă a comisiilor de lucru care funcţionează pe lângă municipalitate, precum cele specializate în vânzarea de terenuri, atribuirea de spaţii pentru ONG-uri, de analiză a cererilor de locuinţe şi altele.

Întrucât componenţa Consiliului Local a fost modificată în mare parte în urma alegerilor din 10 iunie, iar posturile de viceprimari au revenit consilierilor Mircea Mălan şi Ovidiu Mureşan, noua componenţă a comisiilor va trebui să reflecte atât componenţa deliberativului local cât şi noile raporturi de putere, UDMR fiind trimisă în opoziţie pentru prima dată după două decenii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
perfect
Dar acest cris nu se mai extaziaza ......unde-i lingaul sef chirila? sau inceputul e perfect....abia astept ca cei 60 % sa nu-si poata plati incalzirea....de apa nu toata lumea are nevoie......brava....vai s-amar de tolomaci
Postat 28 Iunie 2012, 12:06 de iulia
Prea putin...
Doar cu zece bani...? Ohh, domn\' primar, nu se poate.... ce-i aia, zece bani...?! Mai vartos dom\'le, oricum esti asigurat pe patru ani, ai primit ce-ai vrut.... ce-i cu timiditatea asta...?! Apa, aerul si fraierul, doar se cunosc cele trei elemente de baza pentru prosperitatea \"unora\". Apa potabila, sa zicem, ai rezolvat-o, cam subtire, dar las\' asa.... mai vedem cat ne ceri s-o incalzesti si s-o bagi pe teava mai incolo inspre iarna, acolo se poate recupera \"ca lumea\".... Cu aerul ar cam trebui facut ceva, pana cand naiba sa fie gratis...?! Curat, poluat, nu conteaza.... dar gratis, pana cand...?! La asta ar trebui gandit ceva, meditat mai profund, ca in rest.... de fraieri nu va puteti plange.... dovada rezultatul alegerilor. Pe cei ce-i incearca, asa, o senzatie de greatza, ii sfatuiesc sa si-o spele (greatza) cu o bere rece mai bine, economisind astfel apa de tras la WC (ca doar de asta-i buna apa \"potabila\") si daca-si fac si un program strict pe care sa-l si respecte, in sensul ca trag apa o data, max. de doua ori pe saptamana, pot ramane chiar cu ceva banuti in plus.... deocamdata.
Postat 28 Iunie 2012, 11:45 de oradean
era de asteptat
se stia ca vor fi majorari de tarife,dar nu se stia de unde o sa inceapa,in amonte de oradea sint rezerve de apa de peste 250 milioane de metri cubi si probabil ca crisul nu mai curge si trebuiie pompata de la munte la vale,ce sa-i faci,la noi ca la nimeni,a zis ca rezolva parcarile,eu astept in continuare
Postat 28 Iunie 2012, 10:23 de luky
Dezinformare
Este o minciuna ca trebuie marite tarifele la cererea Comisiei Europene. CE impune, in acest proiect de extindere si modernizare a retelelor de apa si canalizare, doar un coeficient maxim de pierderi care sa se reflecte in calcululul eficientei sistemului. Adica poti avea tarif de 'X' lei la mc de apa, daca operatorul evidentieaza venituri de 'X' lei plus 0,01% (ca exemplu). Asa incat este de neinteles cum jurnalistul care a scris timpenia asta mai poate sta in picioare de atita prostie.
Postat 28 Iunie 2012, 09:40 de Book
Curat-murdar coane primar
Dupa ce tocmai devenise cunoscut ca fiind un oras de tarani cu aere de domni, Oradea se va aseza acum cuminte pe lista oraselor de nespalati, cum sunt Alba-Iulia, Craiova, cea mai mare parte din Bucuresti, etc, unde apa este prohibita pentru majoritatea nimuricilor asistati.
Postat 28 Iunie 2012, 09:31 de Dihoreanul
ei,asa da
Acu spalati-va cu gibonu pe cap, daca va mai permiteti.....hahahahah
Postat 28 Iunie 2012, 09:23 de soso
Of
Acum aplaudati voi cei ce aveati gura mare inainte de alegeri. F.....va muma-n buci.
Postat 28 Iunie 2012, 09:13 de oradean nemultumit
revoltat
Ce tot majorati? De ce nu optimizati? Platim o gramada de bani pe pierderi!!! Rusineee!! Primar, viceprimari, consilieri...va platim din taxe si impozite! Pe partea cui stati? Pe partea risipei sau pe partea cetatenilor?
Postat 28 Iunie 2012, 08:27 de revoltat
sa ne arate Bolojan ca-i pasa de oradeni
Unde esti domnule primar? Arata-ne ca-ti pasa de oradeni. Nu-i lasa sa fie bataia de joc a regiilor arondate primariei. Sau ti-a pasat numai pana te-au votat? Fraieri au putut fi...
Postat 28 Iunie 2012, 08:22 de vasi
He, he, he
Multa m*ue poate da usl-ul si romanul tot nu se satura... deh, ii place ! Si pt. ca ca-i place va vota in proportie de 2/3 tot cu usl-ul... Astept sa vina iarna si gerul, sa-nghete caloriferul ! Cred ca si cei de la blocuri vor ingheta cand vor vedea facturile....
Postat 28 Iunie 2012, 07:56 de .
io
Furam cu spor de la popor.
Postat 28 Iunie 2012, 06:49 de ionut
M-am molipsit de la CAo!
Scuze ca am dublat comentariul .. poate ma ajuta redactia cu un DELETE la al doilea exemplar de comentariu! Mai diversificati si dumneavoastra nu doar copy-paste (ca e la moda) dupa declaratiile companiilor locale! Multumesc.
Postat 27 Iunie 2012, 23:45 de Adi Oradeanul
CALCULE si Minciuni
Se zice ca trebuie recalculat tariful apei si canalizarii cu "rata inflaţiei, începând cu 1 iulie, preţul metrului cub de apă potabilă va urca de la 3,55 lei la 3,71 lei, în vreme ce tarifele pentru serviciile de canalizare şi epurare vor fi majorate de la 1,49 lei la 1,59 lei pe metrul cub. " Dar conform site-ului www.bnr.ro valoarea inflatiei mai2011/mai 2012 este de 1,79% (coltul din dreapta sus)deci daca calculam 3,55x1.0179=3.62 (deci nu 3,71) iar 1,49x1.0179=1,52 (deci nu 1,59). PIC cu PIC platim mai mult decat face .... dar avem proiecte europene si Fantani ale Pacii de miliarde.. este de unde ... spor la platit! P.S. Pt. cei ce folosesc ... se va scumpi si apa calda speram ca nu exponential.
Postat 27 Iunie 2012, 23:41 de Adi Oradeanul
Am ales sau ce mama naibii !
Aşadar ... este adevărat că 2/3 dintre alegători sunt tembeli ??? Nuuuuuu ! Adevărat e doar faptul că 1/3 dintre ei sunt normali !?!
Postat 27 Iunie 2012, 21:38 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON